A mai trecut un an

A mai trecut un an

A mai trecut un an, s-au mai scurs niște clipe, s-au mai împlinit niște vise, s-au mai vărsat câteva lacrimi; timpul le-a înghițit pe toate, poate chiar și pe tine, care, într-o clipă de neatenție fatală, ai reușit să nărui tot, cu perspicacitate—din păcate.

A mai trecut un an, au mai dispărut sau reapărut persoane. Ai crescut ș-ai evoluat, ai prins curaj și aripi și ambiție, dar toate-acestea au fost înghițite de prima rafală de vânt, de primii nori de ploaie—câtă naivitate din partea ta, biată ființă, să te dai bătută atât de ușor.

Ai muncit și ți-ai împlinit singurul scop, ai ajuns pe vârful muntelui, la capătul drumului, doar ca să dai de infinite alte poteci șerpuitoare, de o pădure deasă și întunecată, de o viață și de un viitor la care nici nu te-ai fi gândit. Ai petrecut nopți târzii lângă un foc de tabără care te încălzea, ai râs la poveștile bătrânului din stânga ta, ai cutreierat nenumărate păduri și plaje și munți și orașe. Dar oare acum mai ai vreo destinație?

Problema e că ai fi crezut că ai timp, atât de mult timp, timp, timp, să-ți alegi chiar acea destinație, dar, de fapt, nu există ceea ce numim prezent, prezentul e o entitate atât de mică, de insignifiantă, că o putem neglija, e a trilioana parte dintr-o secundă, secundă care trece atât de repede încât nici nu o observi, se pierde în negura veșniciei și a vieții, dispare, chiar, pe veci. Dispare și te lasă confuz, cu speranțe stinse, cu un gust amar pe limbă și cu gândurile zăpăcite.

Memoria se pierde și ea, se pierd oamenii, momentele, așa cum am mai spus, te pierzi chiar pe tine, ș-ajungi să te-ntrebi dacă va mai conta ceva cu adevărat când tu și timpul vă veți stinge, dacă îți vei mai aminti chipuri sau dacă tot ce vei mai știi sunt clipe șterse, frânturi de viață stinsă, trăită odinioară și nu cum ai fi vrut. Te-ntrebi dacă acum au vreo importanță sau relevanță toate acele lucruri ce te-ntristează, dacă nu cumva ar fi mai bine să profiți de clipa actuală, că de abia am stabilit că nu există, să te bucuri (de orice și toate!), să prefaci tristețea în beatitudine, să te-oprești din a mai irosi prezentul, pe care și-așa nu l-ai avut niciodată.

 

 Melancolia mea a întârziat, precum și-acestă reverie.

Fotografie: Ștefana Radu

Sorry For Being Late

Sorry For Being Late

Cel mai bun film – în viziunea Academiei Americane

Cel mai bun film – în viziunea Academiei Americane

0