Cum să rămâi normal într-o lume de minți strălucite?

Cum să rămâi normal într-o lume de minți strălucite?

    Te întorci obosit, puțin stresat și cu capsa pusă de la liceu. Ești înfometat până la un nivel critic, ai fi în stare să mănânci persoanele care te supără. Ajungi acasă în final, arunci ghiozdanul la ușă, unde îi este locul, și apoi te arunci pe tine, ca o plăcintă, la masă, masându-ți constructiv tâmplele. Ai avut șapte ore, dintre care 2 teste (acum știm și noi că „Arctica” nu este un continent) și o oră de bio, în care toate celulele tale au adormit. Deschizi laptopul sau îți iei o foaie de hârtie și  încerci cu hotărâre și perseverență să scoți la iveală singurul strop de genialitate, picătura aceea din tine care te face să speri și uneori chiar să demonstrezi că nu ești rușinea familiei, iar Evaluarea Națională nu a fost un simplu noroc. Ești în Lazăr, ar trebui să fii genial. Asta este perspectiva de la care ai de gând să pornești. Încerci să o lași să îți controleze mișcările și să emane, asemenea unei glande, idei genial pentru articol. 

    Te învârți în jurul a ceea ce ești, îi privești pe toți ca și cum s-ar afla pe un vârf de munte, departe, plângându-se de temperatura scăzută și țopăind pentru a-și încălzi corpul, când tu ești jos, la poale, și te întrebi cum este să-ți fie frig.

    Nu cauți genialul, ci tinzi să aspiri către un sine mai bun.  Cauți schimbarea, ceva care să te diferențieze de ceilalți. “Limita voastră e Vârful Moldoveanu? A mea e dincolo de nori!” 

    Întotdeauna ai avut un sine calm și l-ai păstrat ca un totem, adânc înăuntrul tău, și acum ai încercat să îl inhibi, să îl dai la schimb pentru o clipă de sclipire. Pe el încerci să îl păcălești. Obsedat de o vinovăție difuză, îi răscolești organele interne, căutând acel ceva de care ai neapărată nevoie. Genialul. De ce cauți strălucire în ochii tăi când culoarea lor e mată?

    Cauți un mugure în trunchiul tău solid, statornic, care să renască. Vrei flori în coroana ta, dar nu știi când începe primavara…

    Asemeni unui copil care se joacă, ai încercat să-ți potolești căutarea prin scris, să împiedici normalitatea monotonă, întunericul tău interior, să se reîntoarcă acasă. Toate pentru a îți demonstra că te poți metamorfoza în ceea ce vrei, că poți doar să scrii că ai aripi și apoi să zbori în viața reală. Poți să te ridici la nivelul la care îi vezi pe cei din jurul tău, să te diferențiezi, să te transformi încet în vrejul magic de fasole. 

    Însă sunt impresii false.

    Într-o zi, ploioasă, așa cum ne-am obișnuit de ceva vreme, la intrarea în curtea fostei școli, privești copiii cum ies fericiți în pauză. Obrajii lor bucălați sunt roșii, frunzele sunt galbene, dar filmul tău este alb-negru. E mult zgomot de fond, imaginile nici nu mai contează. Tu vezi deja altceva. Te vezi pe tine, cu codițe împletite, plângând pe o bancă părăsită.Nu te-ai schimbat, ești aceeași, însă abia acum începi să te recunoști. Da, ochii tai sunt mați și spiritul tău vibrează constant, regulat.

    Ești normală.

    Îți rănești copilul din ține, esența propriei tale ființe, pe care îl vedeai mereu stând foarte departe, privind cu tristețe la ceea ce încerci să devii. Acum stă lângă tine, e aproape. Fără nicio reținere, îl îmbrățișezi și îți promiți și îi promiți că n-ai să-i mai dai drumul niciodată.

    Așadar, în prezent stai la aceeași masă ca la început,  încercând din greu… dar nu mai scormonesti înlăuntrul tău genialul. Cu toate astea, l-ai găsit. Într-un ceas târziu, se odihnește lângă o cană de ceai, bucurându-se de niște brioșe proaspete. Genialul era ascuns în stilou, cel din degetele mâinii drepte. Instrumentul pe care îl folosești zilnic, dar care nu face parte din tine. 

    Misiunea  s-a încheiat într-un mod mai frumos decât te-ai fi așteptat vreodată. Limita ta nu mai atinge culmile norilor, ci ceașca din fața ta, zâmbetul unei persoane dragi și paginile unei cărți pe care o iubești.

    M-am chinut atât de mult să îmi  găsesc genialul pentru a-l transformă, aici, acum, în normalitate.
 

Nume redactor: Ene Alexandra
Nume fotograf: Mara Isvoranu

The Dragon's Gem - Part 7 - The Resistance

The Dragon's Gem - Part 7 - The Resistance

secret. a poem

secret. a poem

0