C A R T E

C A R T E

Citiți, citiți, citiți! Auzim această mică și neînsemnată exclamare de când nu înțelegeam ce înseamnă „carte”. Țineam în mână „cărți” – coperți și pagini de a căror valoare nu eram conștienți.

  Acceptam numai coperțile lucioase, cărțile noi, de abia luate de pe rafturile librăriilor la care... doar ne uitam. Țin minte faptul că vedeam cărți vechi, tipărite prin ’80 și-i respingeam destul de dur pe Poe, pe Nietzsche și pe Swinburne, căci noi eram copiii anilor 2000. Întrebam toți pe un ton ciudat: „Asta se citea pe vremea ta?”, iar acum aș spune „Nu, asta s-a citit și se citește în toate vremurile!”.

  Mi-era frică de cărțile acelea vechi și îngălbenite care nu mă atrăgeau în vreun fel, întrebându-mă de ce nu le aruncă lumea și mai apoi am început să mă întreb CUM SĂ FACI AȘA CEVA?

  Acum noi, cei care am respins operele trecutului, ne uităm la filme după cărțile lui Stephen King, noi căutăm în biblioteca bunicilor paginile îngălbenite cu gândurile macabre ale lui Edgar Allan Poe. Unii din noi par să pornească pe drumul devenirii lor cu o fobie de cărți, de tot ce a avut de oferit trecutul și nu-mi pot imagina un lucru mai trist decât „Nu-mi place să citesc”...

  Nu am fost mereu șoarece de bibliotecă, dar... Citiți, citiți, citiți! Simt că nu mai e loc de ceva poetic AICI sau ACUM, dar dacă măcar un cuvânt din „carte, cărți, citit” ar ajunge la oameni, poate voi vedea mai multă lume pe holurile bibliotecii anoste în care se așterne mai mereu o tăcere de mormânt.

  Cărțile pot schimba tot... Poți citi orice la fel cum poți să nu citești deloc, dar... de ce ai adăuga acel trist „nu”?

    Mă gândesc nostalgic la copiii de acum, de parcă i-aș cunoaște pe fiecare în parte... Văd cum stau mereu în fața unui ecran din care eu nu mai înțeleg nimic și parcă sunt hipnotizați, nici măcar ei nu mai știu ce se întâmplă. Uneori, mai văd câte unul uitându-se abătut la o carte și simt cum o parte din mine este profund dezamăgită.

  Stau lângă un teanc de cărți și văd cum ninge în ultima zi de februarie. Gândurile mele ning precum iarna și la lumina unei lumânări aprinse în miez de noapte deschid încet un volum de 700 de pagini... Sunt de abia la pagina 92.

  Ce-ar fi să citești și tu?!

Reactor: Ștefania Balcan
Fotograf: Mara Isvoranu

Suntem fericiți?

Suntem fericiți?

Nopți în Rodanthe (recenzie)

Nopți în Rodanthe (recenzie)

0