Iarna, Despre Vamă

Iarna, Despre Vamă

E mijloc de iarnă, iar mintea mea mă trimite înapoi în vară, în Vamă. Un început de septembrie, la sfârșit de vară, când totul îmi părea atât de real și atât de autentic și mi-am reîntregit conexiunea simțurilor mele. Simțuri care acum ezită să îmi arate realitatea. Nu, textul nu este despre cât de fun și incredibilă e Vama Veche. Este doar firul gândirii mele, care nu se limitează la doar o experiență, o săptămână, o vară. Îmi place să cred că reușesc cumva să cuprind mai multe perspective și dimensiuni pe care nu le conștientizez în primă fază, însă se dovedesc a avea multe legături între ele după ce se revarsă din mintea și sufletul meu. Toate cuvintele mele vor fi de acum încolo întocmai ca mintea mea. Așa cum gândesc, așa scriu. Este “ordinea cronologică” a minții mele, alterată.

În Vama Veche, la mare, este locul în care mi-am găsit pentru prima oară o pace interioară de-a dreptul clișeică, dar benefică. Prima oară când am simțit că nu mai depind de timp. Complexitatea acelui loc m-a făcut să mă simt ca acasă. Oamenii au ales să catalogheze, să numeroteze timpul ca să ne fie mai ușor să ne organizăm. Dar în favoarea eficienței am pierdut o deschidere si o înțelegere a timpului pe care puțini o mai recuperează. Ne-am născut și am început să adunăm ani. Timpul liniar pe care l-am stabilit acum mult timp ne limitează în sensul că odată cu timpul, și gândirea noastră a devenit liniară. Și nu înțeleg încă ce aș putea face eu, ființă asemenea unei linii, să privesc totul fără să mai încadrez nimic într-o axă imaginară a timpului sau a sufletului. Ideile de care m-am lovit de când m-am născut mi-au pătruns în esență, oricare ar fi aia. Și asta ni se întâmplă tuturor. Da, concluzia este că timpul, așa cum îl știm noi, nu există. Oricât de mult am vrea să ne agățăm de el ca să ne simțim stăpâni pe situație, este o iluzie. Și tot ce face e să ne mențină în bula de siguranță, ferită de extinderea gândirii.

Eu nu țin cont de timp în ceea ce scriu. Țin cont de ce gândesc și trăiesc, atâta timp cât cred eu că merită împărtășite. Tot ceea ce văd eu important la ele este impactul pe care l-au avut asupra existenței mele. Încep un experiment, vreau să știu cât pot să duc cuvintele și cât de departe ajung ele odată ce nu vor mai avea nevoie de mine. De fapt, s-ar putea ca și acum să fie de sine stătătoare și eu să fiu, de fapt, canalul de comunicare. Ele existau cu mult timp înainte să le iau eu și să le leg în funcție de ce trăiesc și ce am trăit.

Am trăit în Vama Veche. Acolo unde ziua privești marea și te minunezi cât de liniștitoare e ea alături de vânt, iar noaptea privești oamenii care dansează în jurul tău și te minunezi cât sunt de nepăsători față de viața lor din afara granițelor magice ale acelui loc. Când ajungi în Vamă, ești total în afara zonei tale de confort și îți place atât de mult tocmai pentru că în afara ei simți cu adevărat că trăiești.

În Vama Veche nu mai există conceptul de timp, doar pentru că nimeni nu alege să îi acorde importanță. Nu îi pasa nimănui fiindcă acolo se dansează sub stele, cu picioarele goale, în nisip. Vama e una din amintirile mele pure, nealterate de orice dezamăgire și cred că tocmai de asta am ales să scriu despre ea. Am transformat-o într-o entitate care cuprinde locul fizic, prezența mea acolo și toată energia pe care am transformat-o în dans, liniște, oameni și complexitatea trăirilor mele. Toate stările prin care treceam acolo erau acceptate de mine si de corpul meu, fără să încerc să le opresc sau să le schimb. Și acum iar ma întorc cu gândul la acea liniște sufletească, care mă lăsa să trăiesc. Să trăiesc.

Cred că atunci a fost ultima oară când m-am simțit cu adevărat în viață. Reîntorcându-mă la Bucureștiul cald, cimentat de rutina mea, am avut tendința să cad într-o normalitate cruntă care începea să mă distrugă.

Voiam ca toată Vama să existe și în București. Îmi venea să o iau de mânuță și să o urc în tren cu mine. În schimb, aveam doar un geamantan prăfuit și o apă. După ce mi-am dat seama că practic vorbind, nu se poate, am încercat să aduc Vama în Capitală prin mine. Ceea ce trăiam acolo încercam să trăiesc și în aerul irespirabil din București. Și mi-a ieșit tocmai pentru că am îmbrățișat și descoperit un alt fel de complexitate. Nu a durat mult timp, însă. În oraș este mai mult despre spațiul fizic și impresia că acesta e nelimitat. Iar în Vamă este despre mințile tuturor care unite, ajung să depășească cu mult dimensiunea fizică a acestui sat de la Marea Neagră. Și eu preferam mult mai mult marea, din păcate. Atunci mi-am promis că atunci când mă fac mare și bogată, mă mut la mare. Și casă de vacanță îmi fac în București.

La vară mă găsiți tot acolo și cel mai probabil, iarna următoare va fi iar despre dorul de Vamă. Scrieți-mi, ne căutăm împreună cazare. Ce faceți în mai?

Redactor: Bianca Raicu
Foto: Mara-Anastasia Isvoranu
 

Chanel spring-summer 2018 collection

Chanel spring-summer 2018 collection

Odă pentru o străină

Odă pentru o străină

0