Vis. Vise. Visuri. -II-

Vis. Vise. Visuri. -II-

~ 9 martie 2017 ~

M-am culcat la: 23:14

M-am trezit la: 10:02

Vis: Singur într-o (cameră) sală de clasă goală, prima bancă, rândul din mijloc. Un bărbat înalt, cu spatele lat, ce poartă un (halat) pardesiu lung, bej, încheiat la nasturele de la gât, deschide uşa şi se pune fix în dreptul meu. (Deschide gura şi încearcă să spună ceva.) Spune ceva, doar că nu înţeleg ce (sau poate nu ţin minte).  Pare că vrea să plece. Totul devine înceţoşat, încep să aud sunete, aşa că încerc să mă îndrept spre locul din care par să vină, dar nu mă mai pot mişca. Realizez că visez şi că trebuie să mă trezesc.

Interpretarea mea: -

 

***

 

Vezi? Nu aveam ce sa interpretez. Nu știu unde se gândește psihologul meu că poate ajunge cu asta. Visele sunt doar vise, nimic mai mult. Nu am crezut și nu voi crede niciodată altceva. Așa cum am mai spus, singurul motiv pentru care scriu jurnalul ăsta este Annie. Sunt curios dacă va renunța la ideea ei că fiecare vis are o însemnătate; eu unul sunt convins deja: visele sunt vise, și nimic mai mult.

 

***

Citind prima filă a jurnalului de vise al lui Aron, am început să zâmbesc, amintindu-mi de primul “interviu” al său: avea 12 ani, iar dirigintele lui a decis să schimbe șeful clasei; Aron își dorea nespus să ocupe această poziție, a vorbit o săptămână întreagă numai despre asta, a povestit tuturor colegilor săi despre ce va face și despre cât de fericit ar fi dacă ar avea ocazia să devină reprezentantul clasei. La următoarea oră de dirigenție, a fost votat de aproape toți colegii săi. Totuși, dirigintele său,  profesor de limba română și coordonator al cercului de teatru, avea o mulțime de idei de a-i face pe copii să se confrunte cu diverse situații atipice, pentru a dobândi noi calități. L-a invitat pe micul Aron în sala de festivități, i-a spus să se ducă pe scenă și să se prezinte, iar apoi să spună de ce vrea să primească această responsabilitate. Sala era goală, iar dirigintele stătea pe un scaun, în primul rând, în fața scenei. “Eu su..sun..t A..” – a încercat să înceapă. Dar nu a reușit; înainte să își dea seama, fugea pe holul lung al școlii, spre ieșire. Mi-a povestit că se simțea judecat. A doua zi, profesorul l-a chemat să semneze un document ce atesta că el este noul șef al clasei; cuprins încă de emoție și frică, a spus că lasă pe altcineva în locul lui. Tot entuziasmul cu care plecase în obținerea acestei poziții, a dispărut într-o clipită din sufletul lui Aron. Subconștientul său i-a amintit de această întâmplare, pentru că într-adevăr, visele reprezintă o însușire de amintiri pe care subconștientul le aduce la suprafață, însă cu scopul de a-i trezi visurile la care a renunțat și de a-l face să își propună să își reia dorința de a le face să devină realitate.

 

***

-         Aron, îți amintești de interviul tău pentru postul de șef al clasei? spune Annie râzând.

-         Pf, nu o să uit prea curând… De ce, ai impresia că despre asta a fost visul de azi-noapte? Răspunde Aron repezit.

-         Sunt sigură, de fapt. Totul se potrivește.

-         Bine, să zicem că așa este. Visele se bazează pe experiențe din trecut.

-         Îți amintești de entuziasmul cu care priveai oportunitatea de a te implica în organizarea clasei? Chiar te susțineam, cred că ai fi fost un lider bun. Dar ai renun-

-         Nu era pentru mine! întrerupe pe un ton apăsat băiatul.

-         Dacă spui tu… poate ar trebui să mai încerci.

 

***

Grafică: Ilinca Costea

Calibru 38

Calibru 38

Șoapte

Șoapte

0