Liniște

Liniște

Am vrut să scriu și n-am putut. Inițial nu am vrut să dezamăgesc, apoi nu am vrut să deranjez, până am ajuns în momentul în care liniștea, foaia goală spunea mai mult decât puteam să scriu. Am îmbrățișat liniștea, am repetat procesul de pagină nouă, cuvinte scrise-șterse, închis de fereastră și de la capăt.

 

Până azi, când ieri am invățat că liniștea nu e lipsa zgomotului.

 

Voi scrie despre lume, a mea, în plină liniște. N-am mai încercat și de ambiție duc lipsă.

 

Am ajuns în manualul de psihologie la capitolul motivație. În termeni de specialitate sună frumos și convingător. Pare firesc să ai motivație, mai puțin când ești eu.

 

Scrii când ești tristă. Atunci ești productiv. Așa mi-a spus o prietenă. Dar de unde atâta tristețe în plină tinerețe?

 

Oamenii vin și pleacă. Oamenii sunt lecții. Ei sunt cei pe care din toamnă îi voi studia. Învață-mă să las oamenii să plece. Iubirea nu e flacăra Olimpului, ci o stea. Uneori sclipește ani lumină, alteori e căzătoare.

 

Am vrut să scriu și n-am putut. Inițial nu am vrut să dezamăgesc, apoi nu am vrut să deranjez, până am ajuns în momentul în care liniștea, foaia goală spunea mai mult decât puteam să scriu. Am îmbrățișat liniștea, am repetat procesul de pagină nouă, cuvinte scrise-șterse, închis de fereastră și de la capăt.

Grafică: Andreea Moldovan

Ia-mă de mână

Ia-mă de mână

Trei motive pentru care îmi place să fiu invizibilă

Trei motive pentru care îmi place să fiu invizibilă

0