Chipuri si toane

Chipuri si toane

       Odată m-a rugat prietenul meu să mă desenez așa cum mă văd eu. Să pun pur și simplu creionul pe foaie și să încep să trasez niște linii curbe, drepte, lungi sau late. Orice îmi trecea prin minte. Puteam chiar să adaug cuvinte în jurul acelui desen. Puteam să fac orice voiam, atâta vreme cât consideram că seamăna cu reflexia mea din oglindă. De felul cum mă percep zi de zi. După o jumătate de oră de agitație, în care am trasat linii, care până la sfârșit s-au dovedit a forma împreună o schiță a unei țipe plictisite și obosite, i-am arătat desenul prietenului meu.  La luat în mână și apoi m-a întrebat scurt: 

Ești mulțumită de ceea ce ai desenat? Asta ești tu?

 Eu derutată și puțin speriată de întrebarea lui promta, m-am mulțumit să îi răspund doar dintr-o ridicare nesigură a umerilor. 

El a continuat să se uite la acel desen timp de treizeci de secunde, apoi a scos din rucsacul lui un bloc de desen. Mi l-a înmânat și mi-a sus: 

- Deschide-l!

I-am urmat sfatul. Înăuntrul acelui bloc de desen erau înfățișate diverse tipuri de femeie. Erau de la portrete până la siluete. Fiecare desen părea a înfățișa aceași femeie. Toate aveau aceleași trăsături ale feței.   Mirată și puțin iritată, crezând că acestea sunt chipurile fostelor lui prietene l-am întrebat: 

- Și? Ce vrei să îmi arăți cu aceste desene? Că ai talent la desen? Dacă da, bravo ție. Îmi era de ajuns doar un desen pentru a-mi forma o imaginea a ta din viitor, viitorule pictor. Ți-ai ales deja pseudonimul sau îți e bun și numele tău? 

- Să înțeleg că nu ai înțeles nimic din toate acestea, mi-a tăiat-o el brusc. E ok. Nu aveam pretenia să înțeleagă toată lumea. Dar tu … Tu mă așteptăm să înțelegi, să te recunosti…

 Mă uităm la el și mai mirată.

- Folosește cuvinte simple și descrie-mi ce voiai să îmi demonstrezi prin aceste desene, i-am răspuns eu profund iritată.

- Uită-te la al treilea desen. Ce înfățișează?

- O față, cu ochii mari și gură, și ea prea mare pentru față ei angelică și micuță, am replicat eu pe un ton glumeț.

- Și? Seamănă cu cineva?

- Da. Cu o tipă drăguță, dar nervoasă, care este supărată, care…

- … chiar acum se descriea … Care chiar acum se holbează la mine. Care chiar am reușit să o enervez. 

- Off! Taci din gură. Nu-i adevărat, mă bosumflu și îmi pun mâinile încrucișate. Nu ai reușit să faci nimic. 

- Ai nevoie de o oglindă sau te poți recunoaște și în desenul cu numărul cinci?

Grăbită și extrem de curioasă răsfoiesc pe acolo paginile până ajung la desenul cu numărul cinci. Acolo era înfățișată o fetiță micuță, cu două codițe împletite, care ținea în mână un urs, taranindu-l după ea.

- Vrei să spui că semăn cu acea fetiță?

- Nu! Chiar deloc. Nu tu erai țipa care acum câteva secunde erai bosumflată și imediat îmi spuneai cu inocență: “Te voi spune la mama”. Nu tu erai aceea care erai supărată, dar nu o supărare din aceea seriosa, ci mai mult o tachinare copilărească.

- Bine. Bine, i-am răspuns eu repede, apoi schimbându-mi vocea. Dar pot fi și o diva. O tipă cu standarde înalte, care să nu mai aibă pic de inocență, pic de sensibilitate. 

- Continui să îmi demonstrezi că te cunosc extreme de bine? Nu te-ai plictisit?

- E ok. Nu mai ești nevoit să îmi spui la ce pagină să întorc. Mă voi uita singură la restul, am exclamat eu plictisită, dar înăuntrul meu muream de nerăbdare.

Am continuat să mă uit și la celelate. Acum eram mai atentă la trăsăturile lor, la emotile care erau transmise prin intermediul acelora.

Am putut vedea de la țipe ciufulite, imbracate într-o rochița de noapte, cu cearcăne și o cană de cafea în mână, până la dive bine imbracate, cu o postrura dreaptă și elegantă.

Răsfoind acele pagini nici nu știam cum ar mai trebui să mă simt. Ar fi trebuit să fiu supărată pe el sau fericită? Ar fi trebuit să urlu la el fiindcă mi-a ascuns aceste desene sau să-l îmbrățișez de bucurie pentru faptul cum arătăm în viziunea lui? Nu știam cum ar fi trebuit să mă simt. Așa că mă uităm doar la acele desene apoi la el. 

 Într-un sfârșit el a început să rupă tăcerea care se lăsase între noi și mi-a spus:

- După cum observi nu poți fi redata doar printr-un desen. Tu ești o fire complexă. Uneori un uragan, alteori o ploaie frumoasă de vară. Uneori inocența e cea care te definește, alteori personalitatea ta are în centrul ei, ca punct de interes, eleganța și rafinamentul. Tu ești un întreg. Îmi amintesc că prima oară când am vorbit la telefon îmi imaginăm că ai părul ondulat, așa odulat cum e el natural, și nu purtai pic de machiaj. E adevărat nu știu dacă așa a fost sau nu, dar din simplu fapt că ți-am auzit vocea, vocea ta, aceea călduroasă, îmi era greu să mi se formeze o altă imagine a ta. Tu nu ești ca celelalte. Nu încerci să uimești prin aspect, ci prin gândire. Nu încerci să cucerești, ci doar să farmeci. Nu încerci să pari cineva pentru nimeni. Tu ești tu. Ești consienta că viață de zi cu zi, e doar un spectacol în plină desfășurare. Că tu poți fi atât prințesa din poveste, cât zmeul cu cele doisprezece capete. Tu poți fi atât regizorul, cât și personajele. S-ar putea scrie scenarii despre tine, copiind doar episoade aleatorii din viață ta. Tu ești motivul pentru care se scriu atâtea romane, ești muză oricărui artist, fie el scriitor, pictor, fotograf sau scenarist. Dacă vreodată mă va întreba cineva ce înseamnă "perfecțiunea", fără să stau pe gânduri i-aș răspunde că tu ești oglindirea perfectă a acestui cuvânt. Tu ești tu. Dar acel tu e format din mai multe sentimente, emoții și trăiri decât ar putea cineva descrie, folosindu-se de întregul vocabular a vreunei limbi. În concluzie interirul tău este atât de complex cât un basm fără început sau sfârșit.

Grafică: Flavia Nistor

3 A.M

3 A.M

Gânduri azvârlite

Gânduri azvârlite

0