Merlot

Merlot

Acțiunea se petrece în Franța anilor 90, perioada de glorie a “dichisului” franțuzesc. La fereastra unui apartament situat central, la o măsuță decorativă cu ornamente, iau micul dejun doi prieteni. În fața lor stă, negreșit, un croissant și, în mod surprinzător, o sticlă de vin pe jumătate goală ( cel mai probabil din seara trecută). Fereastra, largă, încăpătoare, este pe jumătate deschisă, lăsând să se întrezărească, printre acoperișuri de case și blocuri, un Tour Eiffel mărunt, cenușiu, îndepărtat.

- Antoine, dragul meu, începe primul dintre ei, răsucindu-și mustața în liniște. Este de meserie un mim. Să știi dumneata, eu mă asemăn acestei sticle de vin.

Celălalt privește, gânditor sticla și apoi se uită pe fereastră. Vorbele prietenului său îl derutează.

- Nu ințeleg, domnule Maurice, la ce te referi cu filozofia dumneatale. Și țin să remarc faptul că te-ai fi potrivit mult mai bine în locul meu, la facultate, printre toate hârțogăriile acelea filologice.

- Am să îți explic, zice el, încet, cu o licărire stranie în ochi.

Toată viața mea nu am fost decât o sticlă de vin. Nu, nu râde… am fost o sticlă tanâră. Nu cred că ai o asemenea cultură în industrie, dar trebuie să știi că pe măsură ce trec ani de la fabricare, vinul are o mireasmă din ce în ce mai plăcută, să nu mai vorbim de gust… Nu?! Antoine… cum nu?! Ești francez, Mon Dieu!

Bărbatul se liniștește, trecând cu vederea micul act de negare a naționalismului ce îi fusese prezentat.

Să vezi, dragă prietene… Fiecare dintre noi ne naștem, petrecem ceva timp în lumea asta, și apoi murim. Se presupune că trebuie să creștem, suntem într-o continuă schimbare, se presupune că trebuie să ne înflorim minunea asta, adaugă, apăsându-i pieptul camaradului său, în timp ce se apleacă peste măsuță, de aici, numită suflet. Și lucrurile nu merg, uneori, așa cum ne așteptăm. Poți să urci sus, într-un balon cu aer cald, printre nori, sau poți să sapi adânc în măruntaiele pământului. Și toate astea depind nu numai de împrejurări, dar și de noi înșine. Da… surâde Maurice. De noi înșine.

M-am născut cu un suflet slab, cu o inima bolnăvicioasă, gata să crape la cel mai mărunt zbucium, cea mai firavă privire a lumii înconjurătoare, continuă el. Și am fost prea prost, prea neglijent să îmi dau seama de ce se petrece în jurul meu. Eram must, Antoine, un must formidabil. Aveam caracter, poate puțin curaj, un pic de minte… mi-ar mai fi trebuit un strop de intuiție și, crede-mă, mon amie, n-aș fi sfârșit așa, hoinărind străzile, amuzându-i pe citadinii Parisului în schimbul unui bănuț de pâine. Ori aici, luând pentru a 6-a oară săptămâna asta micul dejun pe cheltuiala vechiului meu amic. M-am irosit înainte de vreme, nu mi-am dat seama de frăgezimea sufletului, a minții mele. Am fost asemeni vinului, m-am dăruit cu totul unui singur pahar din prima mea zi pe raftul cramei, unui singur pahar.

În el a fost otravă.

Vocea i se întețește. În ciuda carismei, cuvintele lasă de înțeles că a fost un om obidit, iar acum își zgândărește fără încetare rănile, o acțiune specifică suferinzilor de pretutindeni. Antoine nu înțelege nimic, nu a înțeles  viața prietenului său încă de pe băncile liceului… lipsa de câteva săptămâni de la ore, fuga din casa părintească, pariurile, fuga de pretutindeni... Și nu-l înțelege nici acum, aplecat deasupra ferestrei, cu o nebunie vădita în ochi și brațele larg deschise, îmbrățișând văzduhul și inspirând adânc aer în plămânii îndurerați.

- Toată viața mea e dusă acum, Antoine! strigă el, plângând amar. Lumea a fost cândva a mea, nu mai e…iar sufletu-mi e  sticla aia goală de Merlot din fața ta!

 

Fotograf: Topor Ana

Copii grăbiți, într-o lume monocromă

Copii grăbiți, într-o lume monocromă

Între mare și vânt

Între mare și vânt

0