Fericire pentru toată lumea 

Fericire pentru toată lumea 

I-am cunoscut, într-o vineri seară, pe frații Proca (aka Robin și Vladimir de la Robin and the Backstabbers). Pentru cei care nu au tangențe cu scena alternativă românească, Robin and the Backstabbers sunt o formație de “pop melodramatic” (așa cum spune Wikipedia) fondată în 2010. Ei ne-au recomandat însă ca, atunci când suntem întrebați ce gen cântă, să răspundem: “Du-te și vezi un concert de-al lor”. 

Contextul era unul familiar, cadrul fiind unul ce mi-e aproape de suflet, iar întâlnirea cu ei a luat forma unei “doze de inspiratie”. Urmau să le fie adresate întrebări din partea gazdei, dar și din partea celor 20 și ceva de persoane, așezate pe pufuri colorate sau scaune. Atmosfera prietenoasă din sală a indus oamenilor o curiozitate sinceră, vizibilă în ochii tuturor, îndepărtându-se de clasicul interviu cu celebrități. Astfel că întrebările au fost preluate de Robin și Vladimir și transformate într-un curs continuu al unei povești care a arătat viața celor doi și ce fel de persoane sunt, nealterate de prejudecăți și nerezumate la câteva răspunsuri simple despre trupă. 

Încă din copilărie, au avut constant tangențe cu muzica. Robin a fost la o școală de muzică de care, în mod ironic, a prins scârbă din cauza sistemului formal, iar atât el, cât și Vladimir, au trăit în Alabama într-o casă în care repeta o formație de rock. Așa ideea unei trupe a fost “insamantata” în mințile lor. Vladimir a fost primul care a avut inițiativa de a avea o formație, nevrând să irosească talentul fratelui său, pe care îl admiră foarte mult. Și el, înainte să înceapă să cânte la tobe, a făcut pian și chitară, cea din urmă fiind instrumentul la care cântă Robin foarte bine. Primul lor concert a fost undeva în aprilie 2010, pe care Vladimir l-a programat fără să spună nimănui. Începând cu un al doilea concert din Galați și propulsați de Radio Guerilla, au devenit faimoși peste noapte, am putea spune. Acest lucru a avut și dezavantaje, căci spre deosebire de alte formații din muzica alternativă a României, ei nu există de foarte mulți ani și nu au trecut prin același chin. De aceea a durat mult până să câștige respectul trupelor mai vechi. 

Întrebați cum arată o zi din viața lor, au admis că ei au foarte mult timp liber. Repetițiile nu le ocupă mult timp. Vladimir doarme mult, ascultă muzică toată ziua și îi place să se plimbe prin oraș cu prietenii, să simtă cu adevărat că e viu prin respiro-urile care îl fac mereu fericit. E uneori cuprins de vinovăție pentru că, spre deosebire de majoritatea oamenilor, nu a avut niciodată un job care să nu îi placă pentru că mereu s-a orientat după interesele și pasiunile lui. Amândoi sunt deseori întrebați dacă mai fac ceva pe lângă asta (pe lângă trupă) iar ei au împărtășit cu noi că se întreabă mereu: “Oare e insuficient că avem formația?”. Robin face “lucruri banale”: citește “foooarte mult”, după spusele lui Vladimir, cântă la chitară, aleargă, scrie...In the end, au moduri de viață neconvenționale, dar simt că trăind așa le pot oferi fanilor, prin trupă, energie bună și pauze de la viața obișnuită.

Mai în glumă, mai pe bune, “sute și sute de versuri proaste” sunt sursa inspirației lui Robin atunci când scrie cântece. Nu au o singură trupă care îi inspiră, ci admiră diferite calități ale artiștilor în general. Când a venit vorba de numele lor, nu ne-au spus decât ca au luat “formatul” numelui de la trupe precum Johnny Thunders and the Heartbreakers sau Bruce Springsteen and the E Street Band. 

Cineva din sală i-a întrebat care sunt valorile lor personale. Înainte să se gândească și să ajungă la concluzia că el crede în curiozitate, Robin a spus râzând: “Pe mine m-ai pus în dificultate, îmi dau seama că sunt un om fără principii”. Vladimir crede în minimalism: puțini prieteni dar faini, cuvinte și note reduse la număr, dar potrivite.

S-a adus vorba și de perfomance-urile lor. Cele mai bune sunt, după spusele lui Vladimir, cele care se bucură de un public deschis, cu ajutorul căruia se creează o atmosferă sinceră. Când ajungi să te separi de lume împreună cu fanii și când toți se simt într-adevăr fericiți. Robin iubește concertele în care publicul “turbeaza” și nu mai ține nimeni cont de nimic, un performance în urma căruia oamenii rămân cu amintirea emoțiilor puternice. Pe de altă parte, au fost și perfomance-uri nașpa, în care dacă un lucru merge prost, de obicei atrage cu sine încă un rând de mici probleme. Au existat și concerte în care nu s-a ajuns la punctul culminant descris de băieți mai sus.

După două ore petrecute cu ei în aceeași sală, am plecat cu mici remindere despre viață și mi-am amintit, la rândul meu, de propriile convingeri. Mai rar dai peste doi oameni atât de naturali, deși au trecut prin fel și fel de experiențe, care să îmi ofere o perspectivă largă asupra vieții lor, prin simple povești mici, fraze de ținut minte și sinceritate. Robin ne-a lăsat cu precizarea că “nu o să poți mulțumi pe toată lumea”, amintindu-ne de mesajul de la finalul oricărui concert de al lor: fericire pentru toată lumea.

 

Sursă foto: http://www.bewhere.ro/muzica/muzica-se-naste-pe-holurile-liceului-4536/

  

Lună galbenă, Lună mușcată.

Lună galbenă, Lună mușcată.

Punct. Și de la capăt

Punct. Și de la capăt

0