Relația (im)perfectă

Relația (im)perfectă

În urmă cu trei luni am decis că vreau să fiu împreună cu un prieten mai mult decât bun cu care am putut să vorbesc zi de zi timp de 2 ani, fără să mă plictisesc nici măcar o secundă. La ce mă așteptam? Întâlniri romantice, plimbări nocturne sub cerul acoperit de stele, îmbrățișări peste îmbrățișări: tabloul unei relații perfecte. Este așa? Nu.

Am învățat că nu poți găsi o persoană cu care să te potrivești perfect: vor exista certuri, vor exista momente în care parcă nu mai ai chef să ieși sau să stai ore în șir cu telefonul în mână. Ni s-au întâmplat de nenumărate ori și ni se vor mai întâmpla. De la lucruri minore până la lucruri cu adevărat importante, orice poate conduce la o ceartă: un răspuns întârziat, o întâlnire anulată, un gest ce deranjeaza, o zi în care nu vă acordați suficientă atenție. Orice. Oamenii sunt predispuși să nu asculte ceea ce spui atunci când nu îi intersează personal sau când nu are legătură în mod direct cu ei, iar asta afectează, cred, multe relații, nu numai pe a mea. Dar, pentru că am decis să fim împreună, înseamnă că o să trecem peste tot. Pentru că asta înseamnă o relație: a face compromisuri. A comunica și a ajunge împreună la un acord. Este mai mult decât important să spuneți ceea ce vă deranjează unul la celălalt și să încercați să vă corectați, puțin câte puțin.

O relație este, pe lângă o gramadă de sentimente, o decizie. În doi ani de prietenie, am simțit ceva unul pentru celălalt, dar, nu am fost pregătiți pentru a fi împreună. Cel puțin eu nu. Iar pentru ca legătura să dureze, ambele părți trebuie să fie implicate, să își dorească același lucru și să fie gata să facă mici sacrificii; toate acestea, dacă țineți unul la celălalt, vor apărea treptat. Sentimentele sunt complicate, așa că uneori este bine să te gândești la consecințe înainte de a te arunca în brațele primei persoane pe care crezi că o placi.

Relația mea nu este perfectă. Țin să cred că nu exista așa ceva. Dar nu aș renunța la micile noastre certuri, pe care le rezolvăm prin comunicare și compromisuri, pentru o relație ce ascunde, printre zâmbete și poze drăguțe, exact aceleași probleme, prefăcându-se că nu exista. Nu aș renunța la relația mea, pentru că îmi place exact așa cum este, cu întâlniri pe care ajungem să le avem mereu in aceleași locuri, pentru că ne este lene sa găsim ceva nou, cu mesaje lungi și nervoase trimise în mijlocul nopții și regretate în dimineața următoare și cu zile în care ne prefacem că ne-am supărat și nu ne vorbim, dar ne gândim în continuu unul la celălalt.

Ne iubim și ținem unul la altul. Ne acceptam așa cum suntem, dar totodată încercăm să ne imbunătațim reciproc. Ieșim și vorbim cât de des putem, dar înțelegem nevoia de spațiu, și încercăm să ni-l oferim din când în când, cu toate că, uneori, este mai greu. Orice problemă are o rezolvare, atunci când amândouă părțile au același scop.

Trei luni de relație nu înseamnă foarte mult, dar am învățat în acest timp că realitatea nu se aseamană cu toate imaginile ce apar la căutarea „couple goals” sau cu toate filmele și romanele siropoase, dar totuși, are de oferit clipe de neuitat, de care îți place să îți amintești, realizând cât de multe s-au schimbat.

Foto: Anca Radu

 

Punct. Și de la capăt

Punct. Și de la capăt

Verde în basmul contemporan

Verde în basmul contemporan

0