Eroii urbani

Eroii urbani

E seară. Cu câteva ore în urmă, aveai o multitudine de trăiri de confruntat, nenumărate probleme de rezolvat. Tocmai ce ai pierdut o oportunitate, ori ai rupt o legătură sau pur și simplu nu a fost una din zilele tale bune. În multe cazuri, cele mai multe griji vin în acest moment al zilei, gândindu-te ce ai fi putut face mai bine...

 

Totuși, pentru câteva minute, vei încerca să îți eliberezi mintea. Șterge cu buretele orele grele de la școală, cearta de adineauri, anxietatea sau orice altceva te frământă... și hop!

 

Hop! în autobuz, hop! în metrou, hop! în tramvai etc.

 

Este binevenit orice mijloc te va întoarce la căldurosul tău bârlog de reflecție și de calm... acasă.

 

Cu căștile pe urechi și o baladă potrivită de la Muse, mă așez pe scaun. Am noroc să fie liber și să prind un loc lângă geam. E aproape vară, deci se întunecă puțin mai târziu. Luminile palide ale orașului par să curgă cu încetinitorul... Pe spătarul din fața mea e caligrafiat un citat: „Open your eyes, look within. Are you satisfied with the life you’re living?” Ha.

 

Berzei... Un student la fel de ostenit ca mine urcă și se așază cu ochii închiși. Cearcăne, un rucsac arhiplin și un tricou nesperat de șifonat cu o pată de o culoare misterioasă. În el văd inventatorul, perfecționistul care nu se dă bătut până nu obține ce își dorește, până nu va descoperi ceva revoluționar, până nu își transformă schițele în realitate. Deschide ochii, privește în gol și zâmbește mărunt. În timp ce expiră, îmi dau seama că, deși extenuat, e împăcat.

 

Constantin Cristescu... O doamnă urcă, se uită în jurul ei și se sprijină de o bară. Modestă, păr împletit, gropițe și o expresie jovială. Dar de unde atâta fericire? Abia atunci zăresc în brațele ei o plapumă din care ieșea timid un cap roșcat de motan. Vorbește încet cu el, chicotește când toarce. În ea văd salvatoarea, femeia grijulie căreia nu îi scapă nicio șansă de a face un bine și de a ajuta la nevoie. Văd o persoană care pune suflet, debordează de bunăstare. Acum vreau să mângâi și eu pisicul ăla.

 

Cișmigiu... O fetiță alături de bunica sa găsesc două locuri mai retrase. Inocență, o vată de zahăr albastră, șosete tricotate și două perechi de ochi căprui curioase să vadă cât de repede se mișcă lumea de afară. Apoi începe muzica. Nu m-am putut abține să nu îmi las puțin căștile pentru a auzi versurile pe care le cântau împreună. Ele erau drumeții, dornici să exploreze și să profite de toate minunile mărunte pe care le aduce lumea. Bătrâna se uită lung la norul pufos și dulce din mâna fetei și, în final, ia și ea o îmbucătură. Cum să-i reziști?

 

Bd. Nicolae Bălcescu... Doi îndrăgostiți se țin de mână după o plimbare pe la Universitate. Confort, fluturi în stomac și priviri pe furiș. Ea se prinde strâns la pieptul lui, ca și cum viața i-ar depinde de îmbrățișarea sa. Teribil de frumoși, aș putea spune! Ei sunt prințul și prințesa, care fac din orice moment petrecut împreună o comoară. Toate activitățile aparent banale capătă amploare. O mână trecută prin păr? Piele de găină. Un râset brusc? Muzică pentru auzul său. Un sărut? Foc. Presupun că asta e dragostea, nu?

 

Piața Romană... Parcă nu îmi vine să mă dau jos din autobuz, dar trebuie. După toate figurile văzute în câteva zeci de minute, am și uitat de mine. Baladele din căști continuă, de data asta cu un apus pe fundal. Sunt aproape de casă.

 

Melancolie, iubire, osteneală, plăcere, durere și multe altele. Ce spontan apar ele toate! Până la urmă, acesta e farmecul trăirii. Tu cum le vei prețui? Tot ce știu eu e că de acum voi fi propriul meu erou.

Foto: Anca Radu 

 

3 Sfaturi care te ajută să împiedici o dispută

3 Sfaturi care te ajută să împiedici o dispută

A Moment Of Freedom

A Moment Of Freedom

0