„Inimă de cerneală”, Cornelia Funke

„Inimă de cerneală”, Cornelia Funke

„Inimă de cerneală”, Cornelia Funke

~recenzie~

 

Încă mă uimește diversitatea imaginației oamenilor. Cu câtă ușurință reușesc ei (în special autorii) să aducă mereu ceva nou, ceva inovator în domeniul literaturii, cu care să schimbe perspective și să marcheze cititorii. Acest lucru mi s-a întâmplat cu romanul „Inimă de cerneală” (sau „Inkheart” în varianta limbii engleze), scris de Cornelia Funke. Recunosc, inițial eram sceptică și am început cu greu să îl citesc, fiind catalogat drept „o carte de copii” de mulți. Dar cu siguranță nu am regretat că am citit-o, chiar mi-am achiziționat al doilea volum!

„Inimă de cerneală” spune povestea lui Meggie Folchart, o simplă fată de doisprezece ani care împărtășește o pasiune arzătoare pentru cărți cu tatăl său, Mortimer (mai pe scurt, Mo). El este un legător de cărți devotat, o meserie rară pe care o stăpânește cu nespusă pricepere și care o vrăjește de fiecare dată pe fiica sa. Iubirea pentru literatură nu este însă unicul lucru pe care cei doi îl au în comun. Cei doi au minunatul (și, în cele din urmă, periculosul) dar de a aduce la viață personaje din cărți prin citirea cu voce tare a unor pagini. Acțiunea orbitează în jurul unui volum anume, intitulat chiar „Inimă de cerneală”, care a adus o situație extrem de neplăcută familiei Folchart. Citindu-i lui Meggie din această carte pe când avea numai trei ani, Mo a reușit să aducă în lumea reală nenumărate personaje prezentate printre pagini (incluzând o bandă temută de răufăcători) și, poate cel mai grav, să o introducă pe soția sa, Resa, în carte, făcând-o să dispară pentru totdeauna din realitate. Acum, principalul personaj negativ, Capricorn, alături de gărzile lui au ca scop cucerirea lumii lui Mo, iar familia Folchart pornește într-o întreagă aventură de autocunoaștere a propriilor puteri și de obținere a dreptății.

Plin de evenimente și de emoții, romanul a reușit să mi se întipărească în minte nu numai pentru unicitatea și originalitatea elementelor sale, ci și pentru conexiunile formate și partea morală a poveștii. Legătura strânsă tată-fiică este prezentată atât de profund și de frumos, rareori întâlnind niște personaje la fel de sensibile și de familiste. Pe parcursul întregii întâmplări întâlnim atât momente amuzante cât și clipe de maximă tensiune, bucurându-ne de o vastă colecție de trăiri și de atmosfere care mai de care mai răscolitoare. Personajele sunt ideal conturate, cred că e imposibil să nu te atașezi măcar de o persoană dintre aceste pagini, fie ea reală (ca mătușa Elinor cu veșnicul său umor și mereu încrezătoare sau Fenoglio, însuși autorul lumii din „Inimă de cerneală”, cu atașamentul înduioșător față de nepoții săi) sau imaginară (recunosc că am o slăbiciune pentru Deget-de-praf, un om care se joacă la propriu cu focul, știind să vorbească cu el și să îl controleze; nu pot să uit și de simpaticul său jder cu cornițe, Gwin). De remarcat mi s-a părut și faptul că autoarea a ales să înceapă fiecare capitol cu câte un citat potrivit perfect cu paragrafele ce urmează, printre aleși enumerându-se personalități precum Michael Ende, Mark Twain, William Shakespeare sau Oscar Wilde. Acest roman emană din orice punct de vedere senzația și dorința de diversitate, de punere în evidență a neobișnuitului și a nemaiîntâlnitului.

Iată cum o carte pentru copii devine cu ușurință o carte pentru orice vârstă. Cred că avem ceva de învățat din „Inimă de cerneală” – faptul că uneori trebuie să îți asumi riscuri, că trebuie să duci până la capăt orice ține de voința ta și că trebuie să ții persoanele apropiate cât mai aproape de tine. Lumea de basm a acestei opere reușește să marcheze prin idei, emoții și viziuni, iar al treilea volum al acestei trilogii rămâne una dintre cele mai dorite cărți ale mele din acest moment.

Foto: Monica Seiceanu

Există prietenie?

Există prietenie?

Fluent. Influent

Fluent. Influent

0