Evadeaza

Evadeaza

Cu toții cunoaștem cel puțin un bulevard aglomerat: șoferi furioși, ce apasă fără milă pe claxon, sperând ca automobilul să își ia zborul; pietoni ce aleargă prin marea de mașini pentru a prinde mijloacele de transport ce se apropie de stație, părând inconștienți de pericolele cărora li se supun; semafoare ce rămân doar niște lumini colorate, ce animă locul, căci nimeni nu mai ține cont de ele.

 

Imaginează-ți că ești acolo. Singurul lucru schimbat este că…ești singur: din tot tabloul pe care l-ai privit până acum, au rămas doar semafoarele ce pâlpâie, lăsându-se învinse de oboseală și stingându-se unul câte unul. Și ești liber.

Nu-ți fie frică, poți face orice îți dorești, este momentul tău. Relaxează-te. Desprinde-te de tot ceea ce te ține în loc. Uită de probleme, stres, certuri, uită de toate lucrurile care te întristează sau neliniștesc. Lasă fiecare gând negativ să se dizolve și trăiește. Aleargă și descoperă locuri noi. Țipă, sari, dansează. Este imaginația ta, poți face orice. Respiră si evadează.

 

Ai nevoie de acest moment. Când a fost ultima dată când ai trăit cu adevărat? Când nu ți-a fost teamă de ce vor crede ceilalți? Când nu te-ai gândit la consecințe? Ignoră pentru câteva clipe orice se întâmplă în jurul tau și imaginează-ți că faci tot ce îți trece prin minte. Nu ezita să îți oferi acest moment cât de des simți nevoia. Și nu ezita, ca și în realitate, să te lași, uneori, să trăiești.

 

„This one moment when you know you`re not a sad story, you are alive. And you stand up and see the lights on buildings and everything that makes you wonder, when you were listening to that song on that drive withe the people you love most in this world. And in this moment, I swear, we are infinite.”(The perks of being a wallflower, Stephen Chbosky)

 

Grafica: Milena Muranyi

Fără frică la One World Romania

Fără frică la One World Romania

Sindromul „No Wi-Fi”

Sindromul „No Wi-Fi”

0