22

22

Umbrela, trei cărți, geanta și un trandafir. Trebuie să încapă toate în brațele mele. Mi-am găsit salvarea! Singurul taxi de pe bulevard, nu știu cum Dumnezeu a ajuns parcat printre băltoace la 5 metri în fața mea. Am senzația că pe mine mă așteaptă. Încrezătoare și cu un val de ușurare mă duc spre mașină. Șoferul, un bărbat solid și în vârstă, cu un început de chelie, se uită la mine un pic uimit. M-a văzut cât pot să fiu de agitată și împrăștiată, cu brațele încărcate și o eșarfă ce stă să cadă de la gâtul meu. Am stropi de ploaie aproape uscați în păr și o umbrelă plină de apă, pe care încerc cu disperare să o scutur ca să nu fac un lac la picioarele mele în taxi. 

 Un “Sunteti liber?” grăbit și mă urc în câteva secunde în mașină, trântind ușa în urma mea după ce închid umbrela și arunc pungile, cărțile și geanta pe banchetă, lângă mine. “Pe Monetăriei vă rog!”. Șoferul nu spune nimic, e afectat de propriile lui griji și deja e în transă monotoniei de a conduce un taxi 12 ore pe zi. Eu în schimb, am sufletul plin și mintea haotică. De abia acum am timp să respir. În nări îmi ajunge un miros de odorizant care este oricum, dar nu fresh, după cum minte cu nerușinare eticheta. Simt că mă sufoc. Deși plouă și uit să întreb dacă se poate, deschid geamul și îmi scot capul afară, părul prinzând imediat viață, odată cu vântul cu iz de București. Bărbatul îmi aruncă priviri iritate în oglindă, dar gândul meu le parează: “Eh, hai că nu moare de la puțin vânt. Și ce dacă îi plouă în mașină? Oricum îi las bacșiș.” Dat la volum minim se aude un post radio și acordurile de la Lemon Tree îmi ajung la urechi.

  Încep să mă gândesc la tot ce port cu mine. Trandafirul va ajunge probabil într-o sticlă de plastic pe masa din bucătărie, nemișcat timp de cel puțin o lună. Voi așeza cărțile primite în biblioteca mică și înghesuită. Din punga roșie îmi va fi lene să scot nimicurile și mă voi hotărî de abia peste 2 zile să văd ce e înăuntru. Umbrela va rămâne pe hol, plină de apă, cu teamă că va fi furată de te miri cine. Așa cum mă chinui de fiecare dată să găsesc cheile de la apartament, mă voi chinui și în curând să găsesc bani în geantă, de asta sunt sigură. Ce-ar fi să încep să caut de acum? Nu, sunt prea departe. Bineînțeles că o să uit să fac asta câteva minute mai târziu. 

 Încerc să îmi privesc chipul în oglinda retrovizoare și văd ochi mânjiți cu rimel, păr nespălat și încurcat acoperit de o căciulă neagră care nu mai stă de mult cum trebuie. Nu am de gând să fac nimic în privința asta. Continui să mă holbez cu indiferență în oglindă. E ultimul lucru de care îmi pasă acum. Văd că suntem deja pe bulevardul principal. Ah, banii. Stai să închid geamul mai întâi. Ok. Aici 5 lei, câteva monede și...3 lei? Nu, 4. Perfect, cursa e 8 lei. Să mă înjure dac-o vrea, mai mult nu-i dau. Adun cât de bine pot tot ce am la mine pe brațe, și cu ele agățate de mine, dau să ies din mașină. Ca să păstrez obiceiul prost pe care îl am de când cu plimbatul din taxi în taxi, trântesc ușa fără pic de respect, cel puțin în ochii șoferului, care se uită nervos întâi la mine, apoi la abțibildul dezlipit în colțuri pe care scrie “Nu trântiți usa”. Intru în casă după ce abandonez cu regret umbrela și îmi dau seamă că nu am zis “la revedere”. Eh, oricum probabil nu îl voi mai vedea niciodată. 


Redactor: Bianca Raicu
Foto: Andrei Mina (Instagram: @flash_without_blitz

W.A.T.E.R

W.A.T.E.R

Vis. Vise. Visuri - I -

Vis. Vise. Visuri - I -

0