Dacă nu vorbim noi atunci cine?

Dacă nu vorbim noi atunci cine?

Ne spun ce să gândim și cum să ne comportăm. Ne spun ce să facem și în ce să credem. Ne spun ce ne place și ce vom face în viață, ce trebuie să fim și cum să ne comportăm.

Ne spun ce e bine și ce e rau. Ne spun să nu îi contrazicem pe cei mari că ei știu mai bine. Ne spun să ne încredem în bani și în autoritate, să ne temem de lume și să nu avem încredere în oameni. Hotărăsc pentru noi cu cine să stăm și cine să ne fie prieten.

Ne spun: „Fii cuminte și stai în banca ta. Crede și nu cerceta. Învață tot ce ți se spune la școală, că numai asta contează. Vânează note și diplome, că te ajută în viață.”

Ne spun: „Vei muri de foame dacă îți urmezi pasiunile. Dacă contrazici, ești obraznic. Dacă vorbești, ești guraliv. Dacă ești la socio, ești prost. Dacă știi matematică, ești tocilar.” Ne spun să ne fie frică de limitele noastre. Să ne uităm pasiunile, să ne luăm o meserie mai serioasă.

Ne spun cine să fim și cum să ne comportăm. Părerea noastră nu contează. Trebuie să facem ce vor ei, nu ce ne dorim noi.

Pe noi nu ne-a întrebat nimeni și cred că nici nu o va face cineva. Atunci eu…

 

Am să vorbesc.

Am să spun ce gândesc și ce cred. Am să le spun ce vreau și am să le arăt ce pot.

Sunt tânăr și sunt plin de viață. Am idei și vreau să le fac auzite. Am vise și vreau să le văd realitate. Am așteptări și vreau să arăt ce pot.

M-am săturat să fiu păpușa lor. M-am săturat să tac și să îi las să îmi aleagă viața. Este viața mea, este viitorul meu, este alegerea mea. E timpul ca și noi să contăm, ca părerile noastre să fie luate în serios.

Nu mă interesează că ei sunt mai mari și au trecut prin viața, că “îmi vor doar binele”. Asta nu e binele care îmi trebuie. Ei nu vor să gândesc liber, să am imaginație, să am curaj. Ei nu vor să lupt pentru ideile mele. Ei vor să tac și să înghit. Să îmi plec capul și să merg supus. Să îmi leg toată viața de o slujbă măruntă, într-un birou mic, unde să fac orbește tot ce îmi spun șefii mei.

Școala nu mă dezvoltă, ci mă tâmpește. Mă învață să ascult de reguli, să mă tem de superiorii mei. Nu mă învață să întreb, ci să tac și să cred pe cuvânt tot ce mi se spune. Nu mă lasă să vorbesc, să cred, să am păreri și să mi le exprim. Trebuie să cred ce vor ei să cred. Trebuie să spun ce vor ei să spun.

Dar eu nu vreau asta. Vreau să fiu liber să cred în cine vreau eu să cred. Vreau ca pasiunile mele să fie singurele de care să ascult. Vreau ca visele mele să fie realitate.

Vreau ca drumul pe care voi merge în viață să fie cel pe care îl aleg eu. Să pot să fiu artist, cântăreț, dansator, psiholog, profesor, orice înseamnă pasiunea mea, fără să mă intereseze de ce cred alții.

Suntem noua generație. Noi vom construi viitorul acestei lumi. Vrem ca el să fie cel pe care îl aleg ei sau cel la care visăm noi?

Vrem să fim în continuare păpușile lor, să îi lăsăm să ne controleze fiecare idee și fiecare mișcare, sau vrem să ne urmăm pasiunile și visele și să ne spunem ideile în gura mare?

Dacă nu vorbești tu atunci cine? Dacă nu acum atunci când?

Foto : Ștefania Ioniță

Și obiectele prind viață uneori...

Și obiectele prind viață uneori...

Nimeni

Nimeni

0