Generația actuală: plângem sau acționăm?

Generația actuală: plângem sau acționăm?

Vin acasă și încerc să mă detașez de tot ce ține de liceu, teme și drame frivole cotidiene. Îmi deschid laptop-ul și intru pe youtube din plictiseală, ca orice adolescent. Găsesc un videoclip total aleatoriu. Era cu o fată albă stereotipică: păr blond, slabă, ochi albaștri și piele perfectă. Vorbea despre cum își îngrijește ea părul (vă dați seama cât de spontan am dat click pe videoclip). La un moment dat a menționat rapid faptul că rutina ei de îngrijire ar putea merge doar la părul “normal”, nu și la cel creț sau ondulat. Era o afirmație scurtă, cuvântul “normal” fiind strâns legat de ideea de păr drept. Comentariile au luat-o razna, sute de oameni numind-o RASISTĂ pentru o simplă rostire insignifiantă.

Nu voi mai continua cu povestirea amănunțită a acestui eveniment virtual, însă gândurile mele au fost răstălmăcite. Astfel, în mintea mea și-a făcut apariția o întrebare decisivă, promtă “Suntem o generație critic de sensibilă?”.Observ cum lumea, în special adolescenții care caută “dreptatea” fanatică, aruncă aceste grupuri de sunete de parcă ar fi un imn al vieții: rasist, sexist, homofob și lista poate continua. Lumea este îmbibată de negativism, de oameni ce trudesc să facă rău, să câștige superioritatea prin încălcarea valorilor morale a celor din jur, însă nu este cazul să căutăm acest rău în fiecare element minuscul. Nu contest faptul că se remarcă o evoluție incredibilă de la generație la generație în ceea ce privește acceptarea persoanelor comunității umane. Mulțimea majoritară încearcă să combată comportamentul“rău făcătorilor”, însă ce se întâmplă cu violența exercitată asupra celui  care “face rău”, uneori chiar manifestată asupra unui nevinovat? Este păcat să ducem o intenție atât de pură, lipsită de prejudecăți, spre un fanatism morbid.

De asemenea, în mediul virtual am constatat faptul că există multe blamări pe tema combaterii rasiștilor și al misoginilor. Orice afirmație poate conduce la un război despre cum dacă spui că ai văzut o pisică neagră se consideră rasism si daca spui despre o femeie că e frumoasă esti un misogin lipsit de tactul observării inteligenței. Adolescenții sunt atât de antrenați de dorința de a schimba lumea, încât sunt ofensați de cuvinte simpliste, fără nicio semantică aparte. Urlăm din străfundul plămânilor că dacă un adult se uită urât la noi este o încălcare a drepturilor copilului, cum suntem frustrați de statutul politic al țării, cum părinții dispun de o mentalitate mult prea înapoiată pentru a ne înțelege excapadele spirituale în lumea virtuală de pe tumblr și așa mai departe. Tot ceea ce vreau să spun este că, eu voi promova în continuare egalitatea dintre oameni, distrugerea discriminărilor nefondate, însă această dramatizare dusă la extrem a tuturor detaliilor devine obositoare, plictisitoare și de ce nu, chiar naivă.

Sufletele noastre neatinse de corupție și îndoctrinări barierate de adevăr se zbat în ființa noastră pentru a face dreptate, a o porni pe calea dezvoltării comunitații umane. În acest proces de binefacere trebuie să rămânem uniți, căci învinuirea fiecăruia nu ne va aduce decât eșec. Astfel, lucrând împreună și utilizând pozitivismul, putem creea o societate tolerantă, în care o persoană neîncadrată in standardele “normalului” nu trebuie să își rețină extrovertirea adevăratului sine.

Foto: Monica Seiceanu

Mai cu egalitate!

Mai cu egalitate!

Oare ce-i cu fericirea?

Oare ce-i cu fericirea?

0