Un strop de utopie

Un strop de utopie

În spatele pleoapelor mi se conturează un univers atipic, deopotrivă abstract și ușor de descris: mă refugiez într-o cană de cafea cu lapte, servită lângă fereastra în care bat picăturile de ploaie. Închid ochii.

În aceasta lume, oamenii sunt neînfricați. Nu mă refer la niște ființe dominate de impulsuri neinspirate, ci la indivizi cărora nu le este teamă de propria persoană. Este un loc în care personalitatea este cea care îmbraca exteriorul în culori vibrante, pe care, daca le decodezi, le poți rearanja in nenumărate modalități, reinventându-te, dar rămânând același.

Îmi imaginez un loc în care oamenii nu se simt amenințați de necunoscut sau diferit și nu au prejudecăți. Aici, toți sunt egali, nu lasă criterii superficiale precum rasa, religia, sexul sau țara natală să îi separe, ci își îmbrațișeaza deosebirile culturale, pentru o dezvoltare spirituală considerabilă, la nivelul întregului glob.

În universul acesta, pe străzi răsună mereu muzică de calitate, din toate genurile muzicale; gardurilor si zidurilor li se conferă originalitate prin intermediul „artei urbane”; oameni talentați oferă spectacole frumoase de dans si actorie in fața magazinelor cu vitrine ornamentate, si mulțimi de spectatori îi răsplătesc cu aplauze, zâmbete sincere si o vorba bună.

Pentru că aici, banii nu au valoare. Aprovizionarea cu diverse alimente sau orice altfel de bunuri se face printr-un fel de troc. Nu mă gândesc neapărat la un schimb material, de tip „eu îți dau un kilogram de carne de vita, tu îmi dai un bilet la Hunger Games” . Nu, în acest spațiu utopic, valorile morale sunt într-adevar promovate, iar dacă cineva consideră că un pictor ambulant este suficient de talentat încât să încânte mai multă lume, atunci poate să îi ofere o pensulă din păr natural, spre exemplu. Schimbul se face pe baza emoțiilor față de semeni, față de frumos, și mai puțin față de sine.

Rareori vezi un om mergând singur pe aceste meleaguri, și dacă totuși o astfel de situație este întâlnită la un moment dat, grupuri de trecători, chiar și străini fiind, fac cunoștință cu stingherul și îl introduc în propria lor sferă de intimitate. Astfel, majoritatea locuitorilor unei zone se cunosc între ei, și prietenii de durată se pot dezvolta într-o plimbare de cinci minute de acasă, până la supermaket-ul de la colțul blocului și înapoi.

Oamenii nu au secrete, și nici probleme de comunicare. Când descoperă ceva în neregulă, găsesc o modalitate diplomatică, dar clară, prin care să își exprime nemulțumirea, iar neînțelegerile sunt astfel împiedicate.

Aceasta este o lume pașnică, unde fiecare se exprimă în felul lui, însă fără să deranjeze pe nimeni, unde toleranța și civilizația sunt calități fundamentale, după care, într-adevar se ghidează cu toții.

Sunt trezită din acest vis frumos de zgomotul produs de un claxon, urmat de o înjurătură strigată printre dinți. Mă uit în jos, la cana mea, și observ că seva speranței s-a terminat.

Grafica: Irina Ioniță

Oare ce-i cu fericirea?

Oare ce-i cu fericirea?

Și obiectele prind viață uneori...

Și obiectele prind viață uneori...

0