Nimeni

Nimeni

Astăzi pășesc în camera cu oglinzi,
Să-mi scot haina neagră din dulapul cu molii
Și să mă îmbrac în nimeni.

Iar trec pe lângă tine,
Care mă privești cu ochii ficși,
Scăldați în nebunia flămândă a cunoașterii,
Aprinși de o voluptate dementă.

Iar te privesc cu ciudă și furie
Și te-aș lovi...ah, cum te-aș lovi,
Punându-mi toată scârba în ploile de pumni,
Să nu te mai văd rânjindu-mi
Din spatele oglinzii pe care o detest,
Dacă n-ar tăia cioburile... .

Rănile se vindecă, dar semnele rămân.
Ineficiență!
Sirene mă apucă de picior și mă târăsc pe podea,
Cântându-mi despre umbre.
Capul îmi vâjâie și scoate fum.
Un trosnet și reușesc să sting lumina.
Nu te mai văd, nu mă mai vezi,
Și nu mai ai nicio putere.

Astăzi vreau să mă îmbrac în nimeni.
Și ies pe coridor,
Cu haina cea neagră acoperindu-mi tatuajele albe.

Grafica: Flavia Nistor

Dacă nu vorbim noi atunci cine?

Dacă nu vorbim noi atunci cine?

„Cioc, cioc!”- Și arta s-a încăpățânat să ne țină la ușă

„Cioc, cioc!”- Și arta s-a încăpățânat să ne țină la ușă

0