Dragă artă

Dragă artă

Dragă Artă,

Astăzi, când te voi începe, te voi ruga un singur lucru: fii blândă cu ființa mea. Comportă-te de parcă eu sunt cea fragilă, la mâna ta plăpândă de călău al imaginației; chiar sunt astfel: eu te creez, dar tu mi-ai dat naștere. Nu mă sfâșia din plăcerea ta de a îmi diseca emoțiile până la epuizare. Artă, astăzi, te implor, nu mă seca.

-prima zi în care am vorbit cu Arta. Ea nu mi-a răspuns.

 

Dragă Artă,

Ieri, nu mi-ai răspuns. Ai fost extrem de tăcută... Ce s-a întâmplat de nici măcar să te creez nu m-ai lăsat? Nu ai vrut să fii blândă, nu ai vrut să fii crudă, bănuiesc că pur și simplu nu ai vrut să fii. Ești sufletul meu pereche, poate, îmi ești esența vieții de fapt; o să aștept cu tine până vei vrea să fii din nou. Nu o să fiu nici eu până atunci. Promit.

-a doua zi în care am vorbit cu Arta. Nu mai suntem niciunul.

 

Dragă Artă,

Inexistența noastră îmi oferă alinare. Nu îmi usucă sufletul, nu îmi asaltează mintea, mă poartă departe, cât de departe în neant se poate ajunge. M-am temut că va durea să nu fii, dar realizez că este mult mai chinuitor să fii. Nu vreau să ne întoarcem la existență. Mă bucur că nu-mi răspunzi, înseamnă că nici tu nu vrei.

-a treia zi în care am vorbit cu Arta. Mă bucur pentru întâia oară de tăcerea sa.

 

Dragă Artă,

Te simt pentru prima oară cum reverbrezi în mine. Pari fericită de conexiunea inexistenței noastre. Mă bucur că ești atât de veselă. Te văd. Te aud. Te percep mai clar ca niciodată. Ești atât de vorbăreață... Cum de nu ți-am mai ascultat glasul înainte? Ești un vis... Cum de nu ți-am remarcat prezența?

-a patra zi în care am vorbit cu Arta. O aud. O văd. O percep. Este un fenomen.

 

 

 

Dragă Artă,

Văd că vrei să fii din nou. Eu nu vreau existență încă. Hai să nu fim încă pentru puțin, ai atât de multe de spus, iar eu am atât de multe de înțeles despre tine. Te implor, doar pentru încă puțin timp, până ne descopăr mai bine.

-a cincea zi în care am vorbit cu Arta. Mai „nu existăm” pentru puțin.

 

Dragă Artă,

Nu mai poți aștepta doar o clipă, doar un moment? Pentru ce te grăbești? Să te irosești în lume? Mai stai un pic cu mine în această pseudo-existență, îți promit că nu vei regreta. Nu pierzi nimic oricum din existența întinată în care eram. Ea încă există, iar acum mă oripilează și pe mine. Ce mai artist eram, cică simțeam, da’ de unde?! eram ca în transă. Hai să mai zăbovim puțin aici, mai sunt atât de multe de spus... Nu vreau să mă întorc în adormirea-mi ființei.

-a șasea zi în care am vorbit cu Arta. O clipă în plus de viață proaspătă, atât cer, nimic mai mult.

 

Dragă Artă,

Te las să pleci fără mine. Eu vreau să mai zăbovesc aici mult și bine. Nu îmi mai vreau existența, secătuiește-o și fă-o cadou cuiva drag ție. Te implor, zbuciumă-mă pentru ultima oară: dă-mi o sărutare care să îmi răscolească toată esența încă o dată...

-Timpul a plecat odată cu Arta. M-a sărutat profund, mi-a dăruit tot ce a putut lăsa, însă nu îndeajuns încât el să rămână cu mine. Timpul a plecat la dorința sa. Arta a continuat să existe, totuși eu am ales să spun tuturor “La revedere”, deși știam că nu va urma vreodată vreuna...

Articol si Grafică: Irina Ioniță

ArtistiQue - o nouă revistă, o noua lume

Abstract

Abstract

0