Fluent. Influent

Fluent. Influent

Dragă cititorule, înainte să începi să citești ce este scris aici vreau să te gândești puțin la tine, la tot ce te definește , apoi să te gândești la cel mai bun prieten în mod comparativ. Cu siguranță că există diferențe (doar fiecare om este unic), dar și multe asemănări (cum s-ar putea întelege doi oameni cu firi radical opuse?).

Însă vreau să te gândești mai intens la asta, pentru că există lucruri care îi fac pe oameni asemănători fără ca ei să intre în contact, dar există și asemănări care se dobândesc pe măsură ce cunoști un om și petreci mai mult timp cu acesta, astfel că fiecare dintre noi a împrumutat câte ceva de la cei din jur, conștient sau fără să își dea seama.

Ceea ce ești, este, de fapt, definit de ceea ce experimentezi și de elementele cu care intri în contact. Tot ceea ce se află în jurul nostru ne influențează, astfel încât fiecare dintre noi nu este decât produsul viu al unei succesiuni de contexte. Fiecare persoană pe care o privești în ochi, fiecare loc în care călătorești, toate lasă o amprentă mai mică sau mai mare asupra ta.

Cu cât timpul petrecut într-o sferă de influență este mai îndelungat, cu atât efectele sunt mai puternice, pentru că timpul îți dă ocazia să cunoști deci, să ajungi să înțelegi care este motivul din spatele unor comportamente. Automat devii mai tolerant și mai deschis spre îmbrățișarea anumitor caracteristici. Tot durata este cea care, în general, dă și caracterul temporar sau permanent al unor efecte.

Se întâmplă ca uneori cel mai special suvenir cu care ne întoarcem acasă dintr-o vacanță prin țară este pricopsirea cu un accent specific zonei care sună aproape autentic. Iar după te trezești că te întrebă oamenii dacă ai cumva origini moldovenești sau ardelenești. Ți se pare ridicol? Gândește-te că poate fi și mai rău de atât – poți să împrumuți ticurile altora, felul în care gesticulează sau felul în care merg (rogă-te să nu fie unul caraghios) pentru o perioadă scurtă de timp.

Sunt sigură că nu ți-ai dori să fi victima niciunuia dintre aceste efecte bizare. Așa cum catalogăm fiecare efect după cele două elemente opuse – bine și rău, așa catalogăm și influențele ca fiind pozitive sau negative.

Dar până unde se întind limitele influențelor?

Aș spune că limita pozitivă este dependentă de voința fiecăruia, cât despre cea negativă... poate să conducă la ceea ce numim foarte dramatic „pierderea sinelui” (atunci când niște caracteristici dobândite tind să suprime sau să acopere altele, deja existente în momentul impactului și ne modifică în feluri pe care nu ni le-am dorit).

Ce poți face când se întâmplă acest lucru? Aș putea să îți ofer niște idei, însă nu pot garanta că vor funcționa în toate cazurile și pentru toată lumea. În plus, asta nu intră în atribuțiile mele. Eu sunt o simplă scriitoare și ceea ce am de făcut este să te provoc să gândești.

Așa că aș vrea să te las pe tine, cititorule, să scrii concluzia acestui articol; ca să te ajut am să-ți pun o întrebare:

Cât la sută din ceea ce ai îți aparține cu adevărat?

Grafica: Adriana Tomeci (contributor)

„Inimă de cerneală”, Cornelia Funke

„Inimă de cerneală”, Cornelia Funke

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

0