„O minte sclipitoare”, Sylvia Nasar

„O minte sclipitoare”, Sylvia Nasar

Nu mă uit prea des în programul TV, dar și când mă uit, mereu nimeresc cel puțin un film care îmi stârnește curiozitatea. Recunosc, sunt cam mofturoasă când vine vorba de cinematografie, probabil e de vină sensibilitatea de nestăpânit. Însă într-o seară de vineri, am avut ocazia să urmăresc una din cele mai frumoase producții pe care le-am văzut vreodată. Pot spune cu mult patos că „O minte sclipitoare” este unul din lucrurile care mi-au schimbat total viziunea asupra lumii.

Încercând să nu dau enervantele spoilers (entuziasmul este mare), filmul este, de fapt, o biografie a lui John Forbes Nash, laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice. Debutând ca un student la prestigioasa universitate Princeton, Nash e în căutarea dezvoltării intelectuale, în căutarea unei descoperiri care îi va aduce nu numai faimă, ci și împlinire pe plan educațional. Deși nu e un adept al sistemului obișnuit de învățământ, luând decizia să se axeze pe propriile lui interese, reușește să aducă progrese imense în domeniul teoriei jocului care au o mare influență chiar și în zilele noastre.

De aici, mai multe realizări apar instantaneu, fiind invitat să predea la MIT și găsind dragostea adevărată în una din studentele sale. În paralel însă, geniul neînțeles este tulburat de o veste surprinzătoare care îi va da peste cap viața și îl va implica în numeroase probleme pe plan profesional, dar în special pe plan emoțional. Călătoria trăirilor lui John Nash este ilustrată într-un mod extraordinar de realist de către talentatul Russell Crowe, a cărui pasiune și șarm i-au adus premii precum Oscarul și au câștigat inimile a milioane de oameni.

Continui prin a menționa că am făcut o greșeală: cea de a urmări filmul înainte de a citi cartea. Biografia este scrisă de Sylvia Nasar care a reușit să culeagă amintiri și momente mărețe, conturând un colaj bogat al vieții puțin spus fascinante a lui John Forbes Nash. Cum este și de așteptat, cartea cuprinde o multitudine de fapte în plus, de la viața personală a matematicianului și citate exacte ale acestuia până la cercetările sale prezentate amănunțit. Ediția mea (cea din imaginea de mai sus) include și câteva fotografii din arhiva geniului, făcând experiența citirii să pară și mai reală.

Fără a oferi prea multe detalii revelatorii, vă invit să alegeți: cartea? Filmul? Cel mai indicat ambele? Pentru orice variantă ați opta, vă este garantată o poveste care vă va uimi și vă va ține cu sufletul la gură.

Foto: Monica Seiceanu

Ce înseamnă să fii debater?

Ce înseamnă să fii debater?

Interviu cu Recursive Delusion

Interviu cu Recursive Delusion

0